Singurătate

23 aprilie 1936
E sigur mai mult de miezul nopţii. Scriu în pat, că n-am poftă să dorm. Am fost azi-dimineaţă la M[arieta Sadova] de i-am dus versurile lui Pillat pentru recitalul de sâmbătă seara. Am mâncat la ei şi pe urmă am fost la teatru să văd o piesă idioată, extrem de lungă şi care a avut un succes colosal. Face săli pline şi asta mi-a dat, de atâta plictis, o durere de cap de care am scăpat cu greu. Asta e. Apoi am fost la vecinii din faţă. Ne-am jucat, am băut, am mâncat. Şi iată-mă în pat. O noapte frumoasă, tare frumoasă. A plouat mult în ultimele zile şi acum e un aer sănătos, curat. N-am mai pus piciorul la Universitate de la sfârşitul vacanţei de Paşti.
Sunt un om, ceva foarte ciudat. Viaţa e şi ea ceva foarte curios. Am senzaţia ascuţită că-mi pierd viaţa în mod inutil. Ca şi cum ai putea s-o petreci în chip util. Numai că eu simt asta, asta-i sigur. Mi-e teamă că pierd astfel cei mai buni ani ai vieţii mele. Mi-e teamă că nu-i pun suficient în valoare. Mi-e teamă că va veni o zi când voi regreta cei 19 ani ai mei şi că va veni o zi când voi privi cu nostalgie la vârsta pe care o am astăzi, în timp ce acum îmi irosesc timpul degeaba. Îmi petrec zilele între cărţi şi alte lucruri încă şi mai inutile. 
În fond, nu ştiu cu claritate ce înţeleg când spun că aş vrea să-mi valorific anii aceştia de juneţe. Nu ştiu clar ce m-ar putea satisface. Nu ştiu precis ce vreau, dar ştiu că nu voi [mai] avea curând vârsta pe care o am şi constat că cei 19 ani ai mei sunt o vastă plictiseală. În fond, cred că toate astea derivă dintr-o prejudecată. E ceea ce ni se spune din toate părţile, şi anume că tinereţea între 18 şi 25 de ani are ceva feeric şi frumos, de bucurie şi fericire. Mai toţi aceşti bătrâni şi bătrâne privesc tinereţea noastră cu invidie şi regret. De aceea e cazul să vezi de ce această tinereţe e aşa de mult râvnită. Te-aştepţi ca ea să fie Dumnezeu ştie ce... Şi... iată că eu una constat că nu e chiar cine ştie ce. Sunt singură, singură. E ingrozitor să fii singură. Dar nu e nimic de făcut. Nu poţi să ieşi din cleştele singurătăţii şi să vezi de ce. Toată ziua vezi o mulţime de oameni. Vorbeşti cu ei, râzi cu ei, ai chiar prieteni, iubeşti câteodată, crezi că te înţelegi, ba şi comuniezi şi nu pot zice că uneori nu reuşeşti s-o faci. Dar cu toate astea nu te împiedică să fii singură, îngrozitor de singură. Eşti tu şi nimic nu te poate face să nu fii singură. Eşti legată de solitudinea ta pentru totdeauna, de totdeauna. Sunt eu şi numai eu şi tot timpul gândesc, deci mă schimb tot timpul şi nimeni altul nu mă vede tot timpul, deci nimeni nu mă poate cunoaşte cu adevărat. Eu mă ştiu, mă înţeleg şi nu mă ştiu şi nu mă înţeleg decât pe mine, pe nimeni altul decât pe mine. Sunt colea izolată, singură. Tot restul e o altă categorie de lucruri. Lucruri străine, pentru că sunt exterioare şi pentru că nu poţi fi niciodată absolut sigură de ceva din afară. Eu mă iubesc şi mă dispreţuiesc, şi uneori aş vrea să mă bat - atât de dezgustător de imperfectă mă simt. Şi totuşi am o mare trandreţe pentru mine şi o nemaipomenită milă. Sunt un biet lucru, atât de singuratic, dintotdeauna şi pentru totdeauna singuratic. ("Jurnalul unei fete greu de mulţumit" - Jeni Acterian)