Paralelisme

Înţeleg. Înţeleg că ai altă viaţă acum, că acei trei ani petrecuţi împreună nu mai au nicio relevanţă pentru prezent, că restul anilor în care se derulează tot filmul copilăriei noastre comune nu mai au niciun sens.
M-am obişnuit cu ideea că vieţile noastre urmează două laturi paralele şi că oricât aş încerca să sfidez teoremele matematice legate de paralelism, nu voi reuşi.

Te-am văzut astăzi, de două ori

Vreau să te știu suferind. Vreau să te știu suferind acum și în viitor, de consecințele acelei decizii pripite pe care nu te-ai putut abține să o iei. Vreau să te știu incapabil de a-ți găsi fericirea într-un alt fel decât cu mine și prin minte. Vreau să te știu blestemându-ți zilele alături de femeia care nu știe durerea pe care ți-o provoacă cuvintele ei de descurajare. Vreau să te știu negăsindu-ți liniștea în locurile străbătute de pașii tăi.

Vreau să simt dorința ta de a-ți smulge inima din piept când mă vezi pe stradă singură sau alături de el. Vreau să simt dorința ta de a-ți zdrobi propria inimă și de a o călca în picioare atunci când îți dai seama că am altă viață. Vreau să simt regretul tău din cauza clipelor pierdute, să aud cum blestemi momentul în care m-ai cunoscut. Vreau să te doară carnea din cauza separării trupurilor noastre, vreau să mori câte puțin în fiecare zi.

Îmi doresc să fii fericit în urma morții tale, îmi doresc să înveți lecția care spune că nimeni nu merită să fie târât pe jos și apoi călcat în picioare zile de-a rândul. Te urăsc, în toată iubirea mea pentru tine.

Surse

Mă găseam pierzând nopțile cu discuții infinite cu tine. Îmi păreai cel mai interesant om pe care l-am cunoscut vreodată.
Ți-am despicat pieptul, ți-am rupt carnea în mii de bucăți pe care le-am analizat îndelung și le-am iubit pe rând până la absurd. Am săpat adânc în materia organică pe care mi-ai pus-o la dispoziție. Ce altceva puteam să fac dacă devenisem intrigată până la absurd de ceea ce ajungeam să cunosc? Dacă fascinația mea creștea exponențial cu această explorare spirituală?
Ți-am epuizat învelișul repede, te-am repetat în gând și în suflet zilnic, de dimineața până seara și toată noaptea, fără știrea ta, până te-am învățat pe dinafară.
Într-o zi, în mod inevitabil, am atins centrul, sursa energetică a tuturor componentelor analizate. Zic 'am atins' pentru că nu m-am putut abține să mă conectez la ea imediat ce lumina ei mi-a atins retina.
M-am îndrăgostit, ți-am spus. Dă-mi voie să îți spun doar astăzi că m-am îndrăgostit de tine. Permite-mi numai o zi să fiu îndrăgostită de tine.
Mi-ai permis. Mi-ai permis să mă alimentez de la centrul tău, de la sursa ta, timp de două luni. Mi-ai permis să îmi cufund sufletul într-al tău până s-au confundat. Ți-am simțit energia vibrând prin toate arterele mele, m-am îmbătat cu prezența ta.
Am plâns. M-am întins pe iarbă, am privit natura și am plâns în acel orășel de munte în care ne-am refugiat de lume ca să ne împletim sufletele în voie.
Am fost fericită. 

Dezamăgire

Mi-ai spus că pot să fiu eu însămi, cu bune și cu rele. Mi-ai rupt aripile cenușii, apoi m-ai criticat că nu mai pot zbura. M-ai criticat că exagerez atunci când îți spun că nu mai pot zbura, că mă plâng, că mă supăr prea repede.
M-ai criticat că încerc să te schimb așa cum vreau eu, când eu nu ți-am cerut decât o doză de afecțiune neîntreruptă de un ecran cu zeci de taburi. M-am simțit plictisitoare atunci când au început să te preocupe toate taburile. M-ai întrebat ce am cu taburile, ți-am răspuns că nu am nimic cu ele, decât impresia că ele îți plac mai mult decât îți plac eu.
Sunt incapabilă de a-ți adresa orice cuvinte, preconizez că orice aș spune, e greșit. Pentru că tot ce simt e greșit în opinia ta.
Realizez cu tristețe că oricât aș învăța din greșeli, oricât aș folosi diplomația, aș echilibra introvertirea cu sinceritatea brutală în funcție de situație, oricât aș încerca să mă adaptez la programul cuiva, nu e niciodată de ajuns.
Îmi pare rău că am ajuns să fiu o dezamăgire și pentru tine.